Registrul Auto Român va emite, începând cu 1 iulie, noi cărţi de identitate ale autovehiculelor. Noile documente vor conţine mai mult date despre autovehicul.

   Noul model de carte de identitate apare într-un ordin comun al miniştrilor Transporturilor, Internelor şi Finanţelor, aflat încă în stadiul de proiect.statieitp_400_05

 

   “Proiectul de ordin de ministru al transporturilor, al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului finanţelor publice stabileşte un nou format de carte de identitate a vehiculului care conţine o serie de rubrici noi a căror introducere a fost impusă de necesitatea furnizării unor informaţii pentru unele autorităţi ale statului. De asemenea, pentru facilitarea preluării informaţiilor de către autorităţile de înmatriculare din cartea de identitate a vehiculului, numerotarea şi denumirea unor rubrici din aceasta a fost armonizată cu cele prevăzute în certificatul de înmatriculare”, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

   Eliberarea cărţilor de identitate a vehiculului conforme cu modelul stabilit prin noul ordin se va face după epuizarea cărţilor de identitate care se află în stoc. Cărţile de identitate a vehiculului eliberate până la data intrării în vigoare a prezentului ordin, precum şi cele eliberate până la epuizarea stocului existent rămân valabile. Ordinul va intra în vigoare la 1 iulie 2016.